“Muzica ofera un suflet universului, aripi mintii, zbor imaginatiei si viata oricui.” ~ Platon

Bună! Sunt Ana-Maria!

Sunt o tânără interpretă de muzică populară din Iaşi. Iubesc muzica în complexitatea sa, însă cele mai intense și autentice trăiri le simt atunci când interpretez muzică populară!

La vârsta de 8 ani am cântat pentru prima oară pe scenă, iar din acel moment am realizat că acolo este locul meu şi am început să muncesc pentru a-mi urma visul!

Iubesc ceea ce fac şi de aceea cred că reuşesc să rezonez cu publicul! Muzica mea defapt creionează un tablou al vieţii mele! Cânt ceea ce simt, ceea ce gândesc. Îmi cânt iubirea, dorul, tristeţea, fericirea,  emoţii pe care cu siguranţă le simte fiecare ascultător, dar le păstrează în taină de cele mai multe ori.

De-a lungul timpului am obţinut numeroase premii importante la festivaluri şi concursuri de muzică populară, atât naţionale, cât şi internaţionale. Am studiat canto, chitară şi pian la Colegiul Naţional de artă „Octav Băncilă” din Iaşi, sunt absolventă a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, iar în prezent urmez două masterate în cadrul aceleiaşi universităţi. Totodată, sunt profesor de canto popular și coordonator artistic al unui ansamblu folcloric.

Vă invit cu drag să-mi urmăriţi activitatea şi să-mi ascultaţi muzica!  

18fd0b20-183c-4c5f-85a2-76fd1321dfbc